Muzicantii din Bremen

 

 

 

Un om avea un magar care l-a servit credincios multi ani, dar in cele din urma a imbatranit si n-a mai fost bun de nimic. Atunci stapanul s-a gandit sa se descotoroseasca de el, dar magarul dandu-si seama ca nimic bun nu-l mai astepta, fugi in lumea mare. Hotari sa se indrepte spre

Bremen pentru a devein cantaret. Merse el ce merse si se intalni cu un caine de vanatoare obosit nevoie mare.

-Ce tot ai de casti asa intruna? il intreba magarul.

-Casc si eu ca sunt batran si slabit. Nu mai sunt in stare sa-l insotesc pe stapanul meu la vanatoate, de aceea am fost batut si alungat in lumea mare. Problema mea este ca nu stiu cum am sa traiesc de acum incolo, zise cainele abatut.

-Pai, hai cu mine la Bremen, sa devenim muzicieni. Eu cant la fluier, iar tu la tobe, zise magarul.

Cainele paru incantat de aceasta propunere, asa ca il insoti pe magar in lungul drum spre Bremen. La putin timp se intalnira si cu o pisica, care statea in mijlocul drumului foarte trista.

-Ce ai de esti asa trista? O intreba magarul prietenos.

-Pai cum as putea fi altfel cand stapana mea m-a strans de gat. Fiindca imbatranesc, dintii mi s-au stricat si as prefera sa stau pe vatra sa-mi incalzesc oasele decat sa alerg dupa sobolani, stapana m-a batut si m-a alungat  de acasa. Problema este ca nu stiu sa fac nimic altceva decat sa prind sobolani. Cum o sa ma descurc eu de acum incolo?

-Hai cu noi la Bremen sa devenim muzicanti, zise magarul.

Pisica fu de acord sa-i insoteasca, asa ca din doi calatori devenira trei si pornira veseli spre orasul Bremen.

In drumul lor au intalnit o ferma unde un cocos canta din toti plamanii la usa hambarului.

-Dar de ce te chinuiesti sac anti asa de tare, cocosule? intreba  magarul curios.

-Cant ca sa vestesc vremea buna, raspunse cocosul oarecum trist. Diseara stapana mea primeste musafiri si i-a ordonat bucatarului sa ma prinda si sa ma sacrifice pentru a face o supa buna din carnea mea.

-Pai atunci vino cu noi, cocosule pintenta! Noi mergem la Bremen ca sa cautam ceva mai bun decat moartea. Ai voce, asa ca ai putea sa intri in formatia noastra.

Cocosul fu de acord, asa ca pornira toti patru spre Bremen. Noaptea s-au oprit intr-o padure spre a se odihni, asa ca fiecare isi cauta un loc bun de dormit. Magarul si cainele si-au facut culcus la radacina unui copac, pisica s-a culcat pe crengile copacului, iar cocosul s-a urcat in varful copacului. Din cardul copacului cocosul vazu o luminitia care incerca sa-si faca loc in desisul padurii. Le spuse si tovarasilor lui de drum, care hotarara sa se indrepte spre acea luminita. Cainele deja isi inchipuia in acel loc o casa cu multe oase si multa carne. Mersera ei ce mersera si descoperira o casa puternic lumintata si din care rasunau o multime de voci.

Magarul se apropie si trase cu ochiul prin gaura cheii.

-Ce vezi acolo?intreba cocosul.

-Ce sa vad?raspunse magarul incantat.  Vad o masa intinsa plinda de bauturi si mancaruri de tot felul; la masa aceasta stau niste hoti care par sa se distreze foarte bine.

-Mi s-a facut foame, zise cocosul.

-As vrea sa fim noi acolo in locul lor, zise magarul gandindu-se parka la ceva.

Animalele tinura apoi un consiliu si analizara cum sa faca sa-i alunge pe hoti sis a le ia locul la masa aceea mare. Intr-un final au gasit solutia salvatoare: magarul si-a pus copitele din fata pe pervaz, cainele i s-a urcat in carca, pisica s-a urcat pe caine, iar cocosul s-a urcat pe capul pisicii. La un semn au inceput toti sa cante: magarul ragea, cainele latra, pisica mieuna, iar cocosul canta cucurigu! Au facut asa o galagie ca toate geamurile s-au spart, iar hotii au luat-o la fuga crezand ca spiritele padurii s-au ridicat impotriva lor. Cei patru camarazi s-au asezat la masa si au infulecat tot de parka nu mai mancasera de cateva saptamani.

Cum au terminat masa, animalele au stins lumina si s-au pregatit de culcare fiind obosite de un drum cu atatea peripetii. Magarul a gasit niste paie in curte si s-a intins obosit pee le, cainele s-a intins pe prag, pisica pe vatra, iar cocosul a zburat sus pe grinda. Cum au inchis ochii au si adormit.

Insa la miezul noptii hotii s-au intors: vazand lumina stinsa si casa in liniste, au crezut ca spiritele padurii s-au retras. Astfel capitanul zise:

-Fratilor, trebuie sa fim curajosi, si trimise pe unul dintre hoti sa verifice casa.

Acesta intra in bucatarie si incerca sa faca focul. Tot cautand niste carbuni cu care sa aprinda focul, dadu de ochii pisicii pe care ii confunda cu carbunii si ii arse cu batul de chibrit. Pisica speriata sari doi metri in sus scuipand si zgariind fata hotului. Neintelegand cum niste carbuni pot sa-l scuipe si sa-l zgaraie in asa hal, hotul se indrepta spre usa pentru a fugi, dar aici dadu de cainele intins pep rag care l-a Muscat de picior. Atunci hotul se indrepta schiopatand spre paiele din curte unde magarul, care statea intins, il lovi cu copita. Trezit din zgomot cocosul incepu sa zboare sis a cante “cucurigu-cucurigu!”.

Zapacit de aceste sunete si miscari, hotul ajunse intr-un suflet la capitanul sau si ii spuse:

-Oh, stapane, casa asta este bantuita de fantoma unei vrajitoare care m-a scuipat, m-a zgaria pe fata cu unghiilr ei lungi; in fata usii se afla un om al ei care mi-a ciopartit piciorul cu cutitul, iar in curte statea intins un monstru negru care m-a ciomagit cu o bata de lemn, si ca sa puna capac la toate acestea pe casa se afla un judecator care striga: “Cu ticalosul la taticu’”. M-am speriat rau., stapane, si am fugit cat de repede am putut.

Dupa cele intamplate, hotii n-au mai indraznit sa se apropie de casa, asa ca cei patru camarazi-si pe deasupra si muzicanti-si-au dus zielele fericiti si fara griji.

Cine stie, daca vreunul din voi are drum pe acolo, ii va intalni de-or mai trai.

 

 


Ai vrea sa citesti si alte povesti? Iti recomandam:

Adauga un comentariu