Fetita si cartile

Autor: Dorina Neamtu

 

 


              A  fost odată o fetiţă frumoasă, pe nume Cara şi era  răsfăţată foc. Părinţii o iubeau aşa de mult încât îi făceau toate poftele, iar pe măsură ce creştea, fetiţa tot mai multe năzbâtii făcea şi tot mai neastâmpărată era. Avea o cameră plină cu păpuşi, jucării de pluş de diferite feluri, jocuri distractive, cărţi cu desene colorate, însă fetiţa se plictisea repede de ele şi părinţii trebuiau să-i cumpere alte şi alte jucării pe care le uita după câteva zile. Singurul lucru de care nu se plictisea niciodată era o pisicuţă albă, cu blana moale şi mătăsoasă pe care o lua tot timpul cu ea.

Pisicuţa  Kiti era o pisică adevărată şi era prietena cea mai bună a  Carei, aceasta o îngrijea şi o răsfăţa cum nu făcea cu nici o jucărie cumpărată. Plăcerea cea mai mare a Carei era să stea cu pisica pe genunchi şi să rupă paginile din cărţile cu desene colorate pe care i le aducea mama ei în cameră. Degeaba îi explicau părinţii că trebuie să aibă grijă de cărţile frumoase şi că acestea trebuiau citite şi nu rupte şi trântite prin colţuri, fetiţa ştia una şi bună...le rupea paginile una câte una şi le arunca. Aceasta era distracţia zilnică preferată a celor două prietene.

Pisicuţa  Kiti mai avea  un  obicei, în fiecare zi , în timp ce Cara îşi făcea somnul de amiaza, ea trecea strada la vecini, pentru a  sta la o poveste cu motanul Tomi. Cei doi pisoi schimbau zilnic impresii despre peripeţiile  lor în casele în care erau găzduiţi, lăudându-şi fiecare stăpânul, dupa cum ştia mai bine. Dupa aceea plecau la vânătoare de şoricei, dându-se la întrecere cine prinde mai mulţi, iar pe la sfârşitul vizitei urcau  în vârful copacului din faţa casei unde locuia Tomi  şi de acolo admirau priveliştea  întregului oraş. De acolo, Kiti o vedea pe Cara dormind, iar când aceasta dădea semne că vrea să se trezească sărea repede pe gard şi de acolo pe geam în cameră, lângă patul fetiţei, iar când aceasta se trezea pisica era pregătită pentru o nouă rundă de joacă.

Într-o zi vânătoarea de şoareci se dovedi atât de captivantă, încât timpul trecu fără ca cei doi pisoi să-şi dea seama cât de târziu este. Când se urcară în copac, Kiti o văzu pe fetiţă căutând-o îngrijorată peste tot, neştiind de ce  nu răspunde la chemările ei. Grabită pisicuţa sări din copac  vrând sa ajungă cât mai repede la Cara, însă nimeri direct în faţa unei maşini care trecea atunci pe stradă, iar aceasta nemaiputând opri, trecu cu roţile peste ea strivind-o. Chiar atunci Cara ieşea din curte pentru a vedea dacă pisica nu era pe trotuar şi înlemni când îşi vazu prietena întinsă pe asfalt fără suflare. O luă în braţe şi merse plângând la părinţii ei, rugându-i să o facă bine. Însă era prea tarziu, micuţa pisicuţă murise şi nu mai era nimic de făcut.

După această întamplare nefericită Cara era tot mai supărată şi necăjită. Stătea zile întregi închisă în cameră şi nu vroia să vorbească cu nimeni. Îi lipsea tare mult pisica ei dragă. Până când, într-o zi, în timp ce stătea jos pe covor lângă o păpuşă nouă pe care mama ei i-o cumpărase cu o zi înainte, de pe raftul bibliotecii din camera ei, sări o carte care, începu sa plutească în aer, îşi deschise paginile şi se opri în braţele fetiţei. Era o carte fermecată, care văzând supărarea fetiţei se hotărâ să o  înveselească. La început, din obişnuinţa, fetiţa vru să îi rupă foile şi să o arunce într-un colţ, însă privirea  îi căzu pe un desen de pe pagina la care cartea se deschise. Şi nu-i veni să creadă ochilor când o văzu pe paginile cărţii pe pisica ei iubită care, din poze, îi făcea semne cu lăbuţa şi o îndemna să răsfoaiască cartea.  

- Cara, sunt Kiti, prietena ta. Să ştii că nu te-am uitat şi vreau să-ţi prezint pe câţiva din prietenii mei de aici.

- Ce dor mi-a fost de tine, răspunse fetiţa. Credeam că nu o să te mai vad niciodată.

- Nu-ţi fie teamă, o să ne vedem în fiecare zi de acum înainte. Tot ce trebuie să faci este să deschizi cartea fermecată şi ne vom putea întâlni.

Fetiţa era tare fericită la revederea prietenei sale şi răsfoind cartea i se perindau înaintea ochilor  o mulţime de personaje, care mai de care mai hazlii şi năzdrăvane. Pisica începu să îi prezinte  fiecare personaj din cartea fermecată şi Cara descoperi o lume minunată în care caţei, şoricei, pisoi, flori, fluturi, păsărele feţi-frumoşi şi zâne, prinţi şi prinţese erau toţi  prieteni şi spuneau poveşti neasemuite.

Cara îndrăgi aşa de tare cartea fermecată încât în fiecare zi mergea la raftul din bibliotecă şi o lua pentru a se desfăta cu noii ei prieteni şi pisicuţa cea dragă. În timp, observă că pe langă imaginile frumos colorate mai erau nişte semne,  scrise cu culoare neagră pe pagina albă, aliniate frumos şi ordonat, despre care mama ei îi zise că reprezintă litere ce formează cuvinte. Cu ajutorul părinţilor  Cara învăţă semnificaţia fiecărui semn şi în scurt timp ştia să citească. Vrăjită, petrecea ore întregi cu cartea fermecată, citind fiecare paragraf din dreptul pozelor cu prietenii ei şi se minuna de câte năzdrăvănii ştiau aceştia să facă. Prostul obicei de a rupe paginile şi de a le arunca era de domeniul trecutului. Fetiţa ingrijea cartea ca pe cel mai de preţ lucru al său.

Părinţii fetiţei observară că aceasta nu mai rupe paginile cărţilor şi se bucurară nespus, căci Cara începu sa fie o fetiţă tare cuminte după ce se împrieteni cu cartea fermecată; drept urmare ei îi aduseră o mulţime de cărti în bibliotecă, care de care mai frumoase, cu poze şi povesti încântătoare. La îndemnul pisicuţei ea luă o carte din cele noi aduse de părinţi şi rămase uimită din nou,  de lucrurile frumoase pe care le găsi între paginile ei. O citi de la cap la coadă  iar când termină o puse cu grijă la locul ei. După aceea, Cara luă o altă carte şi, în scurt timp, ajunse să îndrăgească cărţile atât de mult încât în fiecare zi venea la bibliotecă pentru a alege câte o carte pentru lectură.

Aceasta este povestea fetiţei care, cu ajutorul prietenei sale pisicuţa, a descoperit lumea minunată a cărţilor, şi, dintr-o fetiţă răsfăţată, care rupea cărţile fără milă şi nu le preţuia,  s-a transformat într-un copil cuminte, căruia îi place să citească şi să urmeze sfaturile înţelepte din cărţi.


Ai vrea sa citesti si alte povesti? Iti recomandam:

Adauga un comentariu