Fluturasul de argint

Autor: Dorina Neamtu

 

 


                  A fost odată ca niciodată  o împărăţie frumoasă şi liniştită, cu oameni paşnici, grădini înfloritoare, pământuri şi livezi roditoare şi râuri cu ape limpezi în care se zbenguiau peşti frumos  coloraţi. 
Locuitorii acestor meleaguri erau conduşi de un împărat bătrân a cărui bunătate  îl făcea să fie tare iubit de supuşii lui. Împăratul avea alături o împărăteasă frumoasă  şi  un băieţel pe nume Demin, care era  lumina ochilor celor doi părinţi.

Feciorul de împărat era un copil vesel si jucăuş, poznaş câteodată, însă ascultător, cu multă dragoste faţă de părinţi. Îi plăcea să se plimbe prin grădinile palatului, prin pădurile cu copaci bătrâni cu iarbă înaltă şi flori mirositoare, să asculte ciripitul păsărelelor  şi cel mai mult să se joace cu fluturii ce se zbenguiau printre florile din  grădina palatului.

Într-o zi frumoasă cu soare, în timp ce se juca în păduricea de lângă palat cu puii de vrăbiuţe, auzi un glăscior subţire şi speriat, care striga după ajutor:

-Ajutor! Te rog, salvează-mă ...mă sufoc...ajutor..nu mai pot respira..!

Se uită în jur şi nu reuşi să vadă de unde vine strigătul.

            -Aici, aici la picioarele tale, susură iarăşi glăsciorul!

Când se uită mai bine văzu la picioarele sale un broscoi mare şi urât aşezat peste un fluturaş cu aripile argintii. Fluturaşul era cel care striga după ajutor, broscoiul aşezându-se confortabil pe el şi nevoind să-i dea drumul.  Când văzu una ca asta Demin luă repede un băţ  şi îi croi una peste spate broscoiului de sări de o şchioapă în aer.

            -Uf, suflă fluturaşul uşurat. Multumesc din suflet copilaş drag. Eu sunt Fluturaşul de Argint, din neamul fluturilor şi sunt prinţ în ţara mea. Şi începu să zburde în jurul băieţelului rămas mut de mirare, căci nu mai văzuse până atunci fluturi care să vorbească. Fluturaşul de argint avea aripile argintii, ce străluceau în lumina soarelui, de nu te puteai uita la ele. Încet încet Demin îşi reveni din mirare si începu să sporovăiasca vrute şi nevrute cu fluturele năzdrăvan. În scurt timp, cei doi şi-au dat  seama că se  plăceau tare mult şi  hotărâră să devină prieteni.

            De atunci,  cei doi au început să se joace zilnic prin grădinile palatului, în păduricea unde s-au întâlnit prima dată şi pe tărâmul fluturilor. Căci Fluturaşul de Argint şi-a  dus  prietenul în ţara lui, prin locuri neştiute de nimeni, cu izvoare de lapte, zmeură, fragi si mure  din belsug, flori  parfumate si fluturi coloraţi.  Şi se jucau jocuri minunate împreună cu alţi fluturi, păsărele , iepuraşi,  veveriţe  şi şoricei.

            Într-o zi, însă, Demin nu mai veni la locul de întâlnire cu fluturaşul argintiu si prietenii lor. Mare le era mirarea acestora văzând că feciorul de împărat lipseşte  deoarece până atunci nu se întâmplase, însa îşi ziseră că poate avea ceva mai important de făcut de la care nu putea lipsi. Aşteptară şi a doua zi, însă se întâmplă la fel, mai trecu o zi, şi înca una şi băieţelul tot nu venea. După o săptămână de absenţă, fluturaşul de argint împreună cu alţi doi fluturi, porniră în cautarea prietenului lor. Când au ajuns la palatul împăratului  îl găsiră pe Demin singur şi supărat pe o bancă din grădinile palatului.

-          Ce faci aici singur şi supărat? îl întrebă fluturaşul de argint pe Demin. De ce nu ai mai venit la jocurile noastre ? Te-am aşteptat zile întregi cu prietenii noştrii !

-          Mama si tatăl meu sunt gravi bolnavi, răspunse băieţelul cu o voce din care  se citea supărarea, şi nu le găseşte nimeni vindecarea. O singură speranţă mai avem, un vrăjitor bătrân ne-a spus că  există undeva în lume o floare a vieţii, şi dacă aceasta ar fi mirosită de ei, bolnavii  s-ar însănătoşi imediat. Am trimis oşteni în căutarea acestei flori şi aştept în fiecare zi sosirea lor, pentru a o duce parinţilor mei, mai adăugă Demin.

-          Ştiu eu, ştiu eu, şopti fluturaşul de argint la urechea lui Demin. Pe tărâmurile noastre, într-un loc ascuns există floarea aceasta. Acolo ne ducea bunica când eram mici să îi mirosim parfumul. Nu are nimeni voie să o atinga şi e pazită de un carabuş uriaş. Pornesc îndată spre locul acela, să îl conving pe cărăbuş să mi-o dea. Mă întorc cât pot de repede, mai zise fluturaşul.

-          Lasă-mă să vin şi eu cu tine, spuse Demin. Am mai fost pe tărâmurile voastre şi m-aş descurca poate mai bine cu cărăbuşul.

-          Nu, nu răspunse fluturaşul. În locul acela nu e voie să calce oamenii. Numai noi fluturii şi neamul gâzelor au voie sa meargă acolo. Stai alături de parinţii tăi şi mă întorc  cât pot de repede.

Şi fluturaşul de argint îşi luă zborul spre locul în care înflorea în fiecare vară o floare minunată, cu un parfum îmbătător care putea să vindece orice boală şi suferinţă. După o zi de mers prin  ţara fluturilor şi a gâzelor, ajunse la locul cu pricina, însă în faţa florii stătea de pază un cărăbuş uriaş, cu ochii bulbucaţi şi cu o suliţă în mână.

-          Ce cauţi aici fluturaşule de argint ? îl luă la rost cărăbuşul. Nu ştii tu oare că numai fluturii mici din familia voastră au voie să vină aici, o dată pe an, însoţiţi de bunica voastră ? Ţie ţi-a trecut vremea de mirosit floarea vieţii.

-          Cărăbuşule, te rog din suflet să mă laşi să culeg floarea pentru a o duce la prietenul meu, ai cărui părinţi sunt grav bolnavi şi nu au găsit leac pentru  boala lor, îl rugă fluturaşul de argint. Ştii bine că în fiecare an înfloreşte o altă floare....

-          Fluturaşule de argint, nu este voie. Nimeni nu se atinge de floarea vieţii, îi răspunse cărăbuşul hotărât.

-          Hai cărăbuşule, te rog, îţi dau ce vrei tu, numai ajută-mă să îi duc floarea prietenului meu. Şi fluturaşul se tot ruga neîncetat de cărăbuş în speranţa că îl va convinge până la urmă.

Cărăbuşul se gândi cât se gândi şi într-un târziu se hotărî să îi dea floarea fluturaşului. Însă ceru ceva în schimb, deoarece cărăbuşul era unul hapsân şi demult îi fugeau ochii după aripile argintii ale fluturaşului. Îi spuse fluturaşului că îl lasă să culeagă floarea în schimbul argintului de pe aripile sale. Acesta era secretul fluturaşului argintiu, argintul de pe aripi îl deosebea de alţi fluturi făcându-l nemuritor. Fluturaşul de argint nu stătu mult pe gânduri şi zise că e de acord cu schimbul. Îşi scutură aripioarele deasupra cărăbuşului şi tot argintul se scurse în 2 boabe la picioarele acestuia. Acesta cum le vazu le şi înhăţă şi se împodobi cu ele, după care îi făcu loc fluturaşului să ajungă la floare.  Fluturaşul luă grăbit floarea şi porni spre împărăţia lui Demin. Îndată ce a ajuns i-a dat floarea copilului care a dus-o părinţilor, iar aceştia numai  ce au mirosit-o şi  s-au şi însănătoşit.

            Mare sărbătoare a fost la palatul lui Demin în cinstea fluturaşului de argint care a adus leacul pentru împărat si împărăteasă. Au făcut o petrecere care a ţinut 20 de zile şi 20 de nopţi. Dupa care, fluturaşul de argint şi-a luat rămas bun de la Demin pentru că, dându-şi argintul de pe aripi, el nu mai era nemuritor şi vroia să se întoarcă în ţara lui. Demin se întristă nespus la aflarea veştii, însă fluturaşul îi promise că îi va trimite în fiecare vară pe doi dintre cei mai jucăuşi fluturi din împaraţia lui, pentru a continua jocurile începute împreună.

            Şi aşa l-a  răsplătit fluturaşul pe Demin pentru că l-a salvat de broscoiul râios, prin salvarea vieţii  părinţilor lui , chiar dacă acest lucru a însemnat renunţarea la propria nemurire. De atunci toţi fluturii au o viaţă scurtă, trăiesc în medie doar 20-30 de zile, însa ei sunt îndrăgiţi şi iubiţi de copiii din lumea întreagă.


Ai vrea sa citesti si alte povesti? Iti recomandam:

Adauga un comentariu