Cel mai puternic

 

 

 

 

Intr'un rând, pe vreme de iarnă, câţiva copii de nanai au pornit la gheţuş.

La început s'au jucat şi s'au dat pe ghiaţă. Apoi s'au luat la bătaie.

Unul dintre băieţi, Namecá, l-a bătut pe un altul, Corbá. L-a bătut pe Corbá şi a pornit să se laude:

Eu sunt cel mai puternic aici. Voi trebue să vă închi­naţi mie.

Deodată, fără veste, Namecá a alunecat pe ghiaţă, a căzut şi şi-a spart capul. Atunci Corbá i-a spus:

Vezi! înseamnă că nu eşti tu cel mai puternic, de vreme ce ghiaţa te-a trântit. Uite, curge sânge. Inchină-te gheţii.

Vcrbindu-i gheţii, Namecá a întrebat:

  Hei, ghiaţă, ascultă-mă, se află pe lume cineva mai pu­ternic decât tine?

  Se află, a răspuns ghiaţa. Soarele e mai puternic decât mine. Când mă încălzeşte puţin, încep a mă topi. Inchină-te soarelui.S'au dus băieţii la soare. Au umblat ei cale lungă, dar până la urmă tot au ajuns. Namecá a întrebat soarele:

  Hei, tătucă! Eu l-am învins pe Corbá, ghiaţa m'a învins pe mine, iar tu topeşti ghiaţa, se chiamă că tu eşti cel mai tare. Iată, am venit să mă închin ţie.

Soarele a chibzuit ce a chibzuit, apoi i-a răspuns:

  Norul e mai puternic decât mine, iată: trece norul, aco­peră cerul, umbreşte pământul, se face frig. Razele mele nu pot străbate prin nor.

S'au dus băieţii la nor. S'au căţărat pe un munte înalt, înalt. In jur, numai ceaţă, umezeală şi frig. Până au ajuns, s'au făcut ciuciulete, ba au prins şi pojghiţă de ghiaţă.

Namecá a spus norului:

  Ascultă, moşnege! Eu sunt mai puternic decât Corbá, ghiaţa e mai puternică decât mine. soarele e mai puternic decăt ghiaţa, tu eşti mai puternic decât soarele, se chiamă că tu eşti mai puternic decât toţi. Iată, am venit să mă închin ţie.

N'a apucat norul să răspundă, că s'a pornit vântul, a dat o raită în jur, a şuierat năprasnica vâjâit şi a împrăştiat norul.

Şi iată, că de unde până mai acum era frig, umed, ceaţă de nu vedeai la doi paşi, deodată s'a făcut cald, s'a luminat, a înflorit curcubeu!, a zâmbit soarele, şi întregul Amur, dela iz­voare până în deltă, s'a văzut ca în palmă.

Atunci Namecá i-a strigat vântului:

  Ascultă-mă, vântule! Eu l-am doborît pe Corbá, ghiaţa m'a trântit pe mine, soarele a topit ghiaţa, norul a întunecat soa­rele, tu ai spulberat norul, se chiamă că tu eşti mai puternic de­cât noi toţi. Iată, mă închin ţie.

Şi s'a închinat Namecá vântului. Dar Corbá l-a mai în­trebat:

  Dar muntele l-ai putea oare urni din loc?

Şi s'a aşternut vântul pe suflat. Dar oricât îşi umfla el obrajii, muntele sta ca totdeauna, neclintit. Doar firicelele de pulbere îşi luară sborul de pe culmile lui.

Ehei, vorbi Namecá, multă vreme ţi-ar trebui, vântule, să urneşti muntele cât de cât! Se chiamă că el, muntele, e mai tare ca tine.

Şi s'au închinat băieţii, muntelui:

Munte, uriaşule! a strigat Namecá. Tu fără îndoială că eşti mai puternic decât toţi pe lume!

A oftat adânc muntele, s'a gândit ce s'a gândit şi a răspuns:

Nu, mai puternic decât mine este copacul. El creşte pe spinarea mea şi rădăcinile lui îmi sfârtecă trupul. Şi tot el mă apără de vânt.

S'a închinat atunci copacului Namecá:

Hei, copac voinice, ascultă! Eu l-am învins pe Corbá, pe mine m'a trântit ghiaţa, pe ghiaţă a topit-o soarele, pe soare

l-a întunecat norul, pe nor l-a împrăştiat vântul, pe vânt l-a în­vins muntele, iar tu — şi decât muntele eşti mai tare. Să fii tu oare mai puternic decât toţi?

Copacul şi-a foşnit frunzele şi i-a răspuns:

Da, eu sunt cel mai puternic. Eu sunt mai tare decât toţi!

Dacă-i pe aşa, apoi să ştii că minţi! spuse Namecá. Şi unde mi ţi-a pus mâna pe secure şi a doborît copacul.

S'au închinat atunci cu toţii băiatului: şi muntele, şi vântul, şi norul, şi soarele, şi ghiaţa.

Ei, şi de atunci se socoate că peste toată lumea omul este cel mai puternic.


Ai vrea sa citesti si alte povesti? Iti recomandam:

Adauga un comentariu