Semn rau

 

 


Trăiau odată intr'un sat un bărbat şi nevasta lui, Ciurcá şi Pigunáica. Ciurcá era un om liniştit, mai mult tăcut decât vor băreţ; în schimb, nevasta lui, Pigunáica, lucra mai mult cu gura decât cu braţele. Sporovăia până şi în somn. Dormea, dormea şi odată se pornea pe bolborosit, repede, repede; nu înţelegeai o iotă din ce spunea! Ciurcá se trezea de strigătele ei şi o înghiontea în coaste :

   Hei, nevastă, cu cine tot vorbeşti tu acolo? o întreba el. Femeia tresărea din somn şi se freca la ochi:

   Vorbesc şi eu cu oamenii înţelepţi.

   Dar tu parcă dormeai, nevastă!

  Păi cu oameni înţelepţi e plăcut sa vorbeşti şi prin somn. Că doar n'oi sta la sfat cu tine. Poate să treacă şi anul până să 'scoţi tu două vorbe, şi alea în taiga. Trei lucruri îndrăgea Ciurcá: să doboare fiara, să prindă peştele şi să tragă din lulea. Trei lucruri, dar le făcea cum se cu­vine... Când se afunda în taiga după vânat, apoi până nu veneau tovarăşii lui să-l ia pe sus, nu se sătura să tot fugărească fia­rele. Iar când se aşternea la pescuit, uita de toate. Ba dacă nu-i venea peştele în năvoade, intra el însuşi în plase, de mânios ce era. Cât despre lulea, când se punea Ciurcá pe pufăit, apoi nă­vălea fumul valuri-valuri şi se ridica asemenea unei trâmbe, drept către cer. Dacă era acasă, din pricina lulelei lui se aduna tot sa­tul, să vadă fiecare —- unde arde, unde-i foc? Veneau mai aproape şi ce să vezi: Ciurcá sta'n pragul casei şi trăgea din lulea. Iar dacă era omul în taiga şi se vedeau de acolo nori de fum vălătu­cind, apoi ştia orice nivh: trebue că şi-a aprins Ciurcá luleaua lui cea cât braţul de groasă! Ehe, .dar de câte ori nu s'au înşelat oa­menii, luând adevăratele focuri din pădure drept fum din luleaua lui Ciurcá.

Şi Pigunáica îndrăgea trei lucruri: să vorbească, să doarmă şi să tălmăcească vise. Trei lucruri, dar le făcea cum se cuvine!... Când vorbea ea, nu mai auzeai glasul nimănui; de gura ei se pi­teau vecinele pe sub laviţe. Altă scăpare nu era, decât să laşi alături de Pigunáica pe Conît, băbuţa cea tare de ureche. Băbuţa asculta şi clătina mereu din cap, în chip de încuviinţare... Când Pigunáica se tolănea să doarmă, apoi nimeni n'o mai putea deş­tepta din somn până nu-şi termina toate visele. Intr'un rând. câţiva flăcăi din vecini au ridicat-o cu pat cu tot, şi aşa adormită cum era au dus-o în pădure; acolo, femeia s'a trezit, s'a uitat in jur şi, socotind că visează, şi-a spus: „Aoleu, da' proastă mai sunt! De ce-oi fi visând eu de-a'n picioarelea? Ia să mă culc mai bine!" S'a culcat şi a mai adormit alte două săptămâni. Au trebuit flăcăii cu pricina s'o care înapoi acasă. Iar când începea să tălmăcească visele, bătrânele cădeau noaptea de pe laviţe, de atâtea prăpăstii fioroase câte le toca Pigunáica, de cu seară. Dacă se adevereau sau ba spusele ei, nu se ştie; destul că după câte le menea ea, şapte zile nu scăpau de tremurul care le in­tra în oase. 

Nimeni nu era mai priceput ca Pigunáica în tălmăcirea viselor. Intr'o dimineaţă se trezi din somn şi rămase întinsă în pat, fără să scoată o vorbă. Ciurcá îşi privi nevasta şi se întrebă spe­riat: „De ce o fi tăcând? Ce i s'o fi întâmplat?" 

  Ce-i cu tine, Pigunáica? întrebă el.

  Am visat broboane roşii, zise femeia. E semn rău. O să ne certăm...

  Ce tot spui, nevastă, n'avem nicio pricină de ceartă.

  Dacă-ţi spun eu că ne certăm!... Am eu semnele mele. Prevestirea mea nu înşeală. Dacă nici eu n'oi şti tâlcul viselor, apoi!... Nu ţii minte când cu vaca pe care am visat-o? Am preves­tit viscol! Şi n'a fost cum am spus eu?

Ciurcá nu zise nimic. Nu voia să se mai întindă la vorbă. Ce să spună? Că înainte de visul ei suflase vântul trei zile, că abia hăt târziu, după ce stătuseră amândoi vreme de trei zile închişi în odaie din pricina nămeţilor, care troeniseră casa până sub acoperiş, visase ea vaca, asta să-i spună? 

- Ei, şi acuma ce mi-ai tăcut? rupse Pigunáica tăcerea. Am visat broboane roşii, înseamnă că o să ne certăm, ştiu eu bine ce spun. 

  N'o să mă cert eu cu tine, Pigunáica. mormăi Ciurcá. Dar femeii atâta i-a trebuit.

—  Cum adică n'o să te cerţi, dacă aşa spune visul?!

  Da' de ce să mă cert dacă n'am pricină?! Las' că afli tu pricină. Poate că o să-ţi aduci aminte de

peştele care ni s'a stricat mai an, când m'am întins şi eu să mă odihnesc o clipă...

Da, asta-i drept, nevastă. Peştele s'a stricat din pricină că ai dormit trei zile atunci. Cu chiu cu vai  te-am trezit. Luaseră foc şi. laviţele dela tăciunii ce-i lăsaseşi nestinşi în vatră...

 Aha, sări Pigunáica, vasăzică nici să mă odihnesc nu mă laşi? Ai vrea să tot umblu după tine! Dintr'ăştia îmi eşti...

- Lasă, nevastă, ce să ne mai aducem aminte de asta? Şi ce-i dacă s'a stricat peştele? N'am fost pe urmă la râu şi am adus alt peşte, de două ori cât se stricase?!

 Vezi, sări Pigunáica, pe lângă toate mă mai şi ţii de rău! Vei fi vrând să umblu după tine şi la râu. şi după peşte? Văd eu bine că ţii morţiş să te cerţi cu mine!

  Nu vreau, nevastă, nu vreau ceartă!

  Ba vrei. Dac'am văzut eu broboane roşii în vis, apoi nu se poate fără ceartă.

   Nu vreau ceartă, zise Ciurcá din nou.

   Ba vrei!

   Nu vreau.

   Vrei!

   Nu.

  Ba vrei. Că te văd după ochi că vrei!

— Ascultă, nevastă! zise Ciurcá, înciudat.

  Aha, vasăzică acum ai început să şi ţipi la mine! sări Pigunáica, puse mâna pe un melesteu şi odată mi ţi-l pocni pe bărbatu-său drept în frunte.

De potolit, o fi fost el om potolit Ciurcá, dar când s'a pome­nit cu un cucui cât pumnul, în frunte, n'a mai stat să chibzuiască şi s'a încins păruiala. S'au încăierat cei doi de mama focului. Pigunáica striga întruna:

   Ei, ne certăm?

   Nu ne certăm!

   Ba ne certăm!

   Ba nu ne certăm!

Şi s'a ridicat o hărmălaie, defel mai mică, ba chiar mai mare decât vijelia aceea când cu vaca din vis.  S'a adunat în jurul lor tot satul. Bărbaţii trăgeau de Ciurcá, femeile n'o slăbeau pe Pigunáica. Au tras ei ce-au tras, n'au putut să-i despartă. Atunci au început să care apă dela râu şi să-i stropească pe cei doi bătăuşi.

  Hei, nevastă, se desmetici Ciurcá, ia'n stai! Pe semne că s'a găurit acoperişul, nu vezi că plouă în casă?

Şi s'a potolit păruiala.

Ciurcá îşi trase sufletul şi-şi numără cucuiele.

Pigunáica îşi trase sufletul şi-şi frecă vânătăile de sub ochi 

— Din ce v'aţi luat? au vrut să ştie vecinii.

— Mai nimic, le răspunse Pigunáica. Am avut un vis: se fă­cea că strângem broboane roşii. E semn rău înseamnă cearta' Prevestirea nu înşeală.

Şi cine altul, dacă nu ea, cine altul ar putea şti mai bine că prevestirea nu înşeală: a visat broboane roşii şi iată că s'a certat cu bărbatu-său.

 


Ai vrea sa citesti si alte povesti? Iti recomandam:

Adauga un comentariu